Articol de DR. Beate Leiße, formator NARM® În domeniul psihoterapeutic, există o gamă largă de traininguri și experiențe de învățare disponibile, permițând practicienilor să își extindă cunoștințele și capacitățile în tratamentul diferiților clienți.
Deci, de ce NARM®? Ce pot terapeuții învăța în timpul unui training NARM® care este diferit de alte traininguri?
NARM® este un training clinic avansat pentru specialiști în sănătate mentală, care lucrează cu traume complexe.
Această formă de terapie este un model revoluționar care adresează trauma relațională, de atașament și de dezvoltare, lucrând cu tipare de atașament care cauzează simptome psiho-biologice și dificultăți interpersonale care durează întreaga viață.
Aceste tipare timpurii și inconștiente, de deconectare ne afectează profund identitatea, emoțiile, fiziologia, comportamentul și relațiile.
Învățarea unui mod de lucru simultan cu aceste elemente diverse reprezintă o schimbare radicală care are implicații clinice profunde pentru vindecarea traumei complexe. Astfel, NARM® este pe cale să devină o opțiune de tratament neprețuită pentru mișcarea Trauma-Informed Care, pe măsură ce înțelegem tot mai bine natura experiențelor adverse din copilărie. ( ACE Adverse Childhood Experiences).
În spatele fiecărui proces NARM® se află un om, un terapeut care a ales să-și deschidă inima în întâlnirea cu trauma complexă.
Prin seria “Oamenii NARM® vrem să aducem la lumină experiențele personale și profesionale ale terapeuților care au integrat această abordare în practica lor. Pentru a inspira. Pentru a susține. Pentru a ne reconecta, împreună, cu esența umană a muncii noastre.
